Deoarece coviduțul mă ține între cei patru pereți ai acestei țări, trebuie să îmi consum și eu cumva cheful de drum, așa că mi-am luat un pic de timp să văd patria.
Pentru că nu mă grăbesc încă să mă cazez prin România, unde cazările sunt discutabile și fără covid din punct de vedere al igienei, am ales să fac ca hamsterul roata prin jurul Bucureștiului. Mă rog, la mine jurul ăsta e mai mare.
Ca să știm de unde plecăm – eu când eram mică nu am fost cu familia la munte, la băi. Așa că în vasta majoritate nu știu cum arată stațiunile românești de acolo. Sunt doar niște nume pe hârtie. Am zis deci să dau viață numelor, să văd cum se mișcă turismul românesc.
Fără un plan inițial bine definit am făcut prima zi Curtea de Argeș – Băile Govora și ieri Băile Olănești – Voineasa – Rânca și înapoi.
Concluzia după aceste două zile este că turismul românesc este minunat, este sublim, dar în moarte clinică. Și am filozofat vreo 1000 km pe ideea dacă mai poate fi resuscitat, în ce fel, cam cât ar dura sau dacă e mai bine să renunțăm la tema asta.
A furat, dar a și făcut
Tot județul Vâlcea pare foarte curățel pe lângă ce am văzut în alte județe. Oamenii sunt gospodari, casele aranjate cât se poate, grădinile frumoase – dar poate și perioada e bună, că vegetația este abundentă și ascunde mizeria. Pot spune că pentru prima oară în viața mea am văzut oameni de la salubrizare pe drum național făcând curățenie.
Atât Curtea de Argeș, cât și Râmnicu Vâlcea sunt niște orășele destul de cochete și îngrijite. Nu spun că nu s-ar putea face mult mai mult și mai bine – spun că măcar au marcaje clare pe stradă, nu s-au pus dale de neam prost și borduri cât zidurile, din clădirile vechi sunt și renovate, ceea ce nu se poate spune despre capitala țării.
La Curtea de Argeș la mănăstire nu era nimeni, deși cică era zi de sărbătoare. E adevărat că am ajuns pe la prânz, că întotdeauna îmi propun să plec la ora 7 în călătorii și pe la 10 întorc de abia cealaltă cafea.
Am avut de fapt o umbră de îndoială că aia e mănăstirea, pentru că singura dată când mai fusesem acolo parcasem în altă parte și mi s-a părut altfel. Nu am mai intrat în biserică, că nu aveam masca la mine, m-am plimbat prin parc. Mă întrebam unde o fi înmormântat regele Mihai, dar mi-a fost lene să caut pe telefon acolo. Acasă am aflat că cică s-a construit o nouă catedrală și necropolă, pe care am omis-o total la fața locului. Ceea ce e cumva bine, înseamnă că nu a semnat contractul de construire același nene ca la Catedrala Nesimțirii Neamului.
Ah, după aia am aflat și că cică pe zidul mănăstirii este marcat locul în care, oarecum contrar voinței ei, a fost ”înmormântată” Ana. Că tot femeia trebuia să rezolve problema incompetenței celor 10 meșteri…
Mie arhitectura mănăstirii mi se pare cu elemente vag orientale, ca să nu zic de-a dreptul islamice, iar nenea ăla de pe tavanul chestiei din fața bisericii parcă ar fi Buda. Sper să nu mă audă BORU-ul, să nu mă excomunice 😊.
Orașul mic, drăguț, dar nu pare că ai avea ceva de făcut în el. Întotdeauna m-am întrebat din ce trăiesc oamenii acolo. Bănuiesc că mulți din salarii de la stat, dar totuși – restul?! Dintre case multe arată binișor, nu pare sărăcie lucie. Problema e că atâta timp cât oamenii trăiesc din pomana statului, conducerea va rămâne cea care este.
Am căutat să văd cine e de exemplu primar la Rm Vâlcea. E un duomn care întrupează, aș spune, standardul primarului român ”gospodar” – inculpat în două dosare de mită, pentru unul chiar condamnat cu ani în urmă, față de red-neck, a fost ales de două ori (!!). ”A furat, dar a și făcut”. A doua oară a candidat din partea Partidului Ecologist. Eu zic să îl recrutăm, pare de nădejde – se aude, alianța?
La curtea domnească era foarte verde și mirosea vag a pișat. Pentru că cineva s-a gândit să facă un wc într-un loc de 20 metri pătrați, neîntreținut, bineînțeles. Mă rog, presupun eu că era wc pentru că așa arăta și mai ales mirosea. Nu avea uși și de la distanță păreau mai mult patru pereți – dar ce, ai nevoie de mai mult? Bine că era înconjurat strategic de niște conifere, pe principiul un dihor mort într-o pădure de pini.
Să ne înțelegem – curtea domnească înseamnă niște ziduri în două gropi și o mică biserică. Încuiată, bineînțeles. Tot bineînțeles nu exista indicații, legende, ceva care să te lămurească ce și cum. Ce, nu ai goagăl?!
Ah ba da, aveau un semn mare cu ”Nu călcați iarba”. Bă, de ce în România nu se calcă iarba?! Care iarbă nu se tunde absolut niciodată. Dacă doar am tunde iarba de peste tot (parcuri, grădini, stradă etc) și deja ar sări țărișoara două secole, mă jur. Am ajunge și noi măcar la începutul sec 20. Nu o tundem, dar, doamne fere – nu călcați iarba!! În toată lumea se stă în parcuri pe iarbă – la noi garduri și panouri de avertizare, de zici că e cine știe ce comoară națională iarba aia neîntreținută în niciun fel.
De la Curtea de Argeș am pornit-o spre mănăstirea Horezu. Dar cum mie nu îmi ies niciodată planurile, nu știu de ce, am ajuns la Băile Govora. Că erau în drum – adică cum mergeam eu așa spre Horezu, văz panou cu băile 3 km, tras brusc volan stânga, șoferii din spate înjurat.
Prypiat de România
Intrat în stațiune. Prypiat frate. Nimeni!! Nu … NIMENI. M-am simțit regină pe domeniu. Am tras mașina pe margine undeva și m-am plimbat vreo două ore cred.
De la Govora sunt indecisă în privința capacității României de a trăi vreodată din turism. Govora nu e propriu zis o stațiune în accepțiunea comunistă a cuvântului. Nu are hoteluri ceaușiste, nu s-a construit haotic și urât. De fapt Govora este o chestie înlemnită pe la 1950 cred. E ca și când atunci s-a luat aerul și de atunci totul se topește.
Locul este îngrijit, se vede că cineva se ocupă de curățenie.
Are o promenadă foarte drăguță pe malul unui izvor care suferă de izolare, având albia mult mai mare decât puterea lui. Nu îmi dau seama dacă în alte vremuri a fost altfel și de ce a ajuns o glumă pe fundul unor bălării.
Promenada beneficiază de niște stâlpi de lumină model vintage, combinați cu o balustradă urâtă grav. De ce naiba nu poți face ceva și frumos și util nu o să înțeleg niciodată.
Nu vă gândiți că poate pe această promenadă găsiți ceva panouri cu istoria orașului, povești … ceva turistic, în fine. Nada. Spre capătul care se afundă în neant este un ”izvor” (adicătelea cum îi spunem noi la oraș o cișmea) care poartă numele de Ferdinand. Bănuiesc că regele, nu boul.
Pe partea cealaltă dau de o minunăție, o clădire industrială absolut superbă și absolut în paragină. Cred că România va progresa mult urbanistic când va învăța că și clădirile industriale vechi au farmceul lor și pot fi reconstituite în altceva.
Vă zic, atmosfera e ireală de-a dreptul. O liniște totală, pustiu, ciripesc păsărelele, auzi cum crește iarba.
Centrul Govorei e dominat de un parc imens, cum spun hipsterii azi ”pădure urbană”. Bine, Govora ESTE în pădure. În parc alte două clădiri care arată ca după catastrofa nucleară. Miroase a vechi și împuțit, dar mirosul are oarecum ceva nostalgic.
Treaba stă așa, că am citit pe net: clădirile vechi din stațiune au fost dintotdeauna ale statului. Existau trei vile de tratament: două sunt alte două paragini în parc, cealaltă a semi-dispărut, fiind în proces de renovare de nu mai știe de ea.
În schimb prin 2013 a fost renovat total hotelul Palace, care arată cel puțin pe dinafară ca din reviste. Renovarea s-a făcut respectând arhitectura originală, lucru mare, monșer. Dacă stai pe terasă te poți gândi că ești prin Franța. Doar că pe afară e vopsit gardul, înăuntru e leopardul. M-am uitat pe booking la reviewuri și din păcate prea multe se refereau la lipsa de igienă a camerelor și a spațiilor de spa, la mâncarea proastă și la faptul că în general nu prea ai ce face pe acolo (no shit …).
În stațiune mai locuiesc vreo 2500 de oameni, în scădere de la vreo 3000 cu ani în urmă. Mă gândesc cum și-or duce traiul, mai ales că spre surprinderea mea am și văzut mulți tineri. Ce oportunități îți poate oferi un loc prost legat ca infrastructură de orașele mari (ca orice loc mic din România de altfel…). Turismul nu cred că îi înghesuie nici în zile mai bune. Nu știu cine s-ar duce acolo decât poate pensionarii cu bilete gratis la tratament.
Stațiunea a fost înființată de IC Brătianu și înainte de al doilea răzbel a fost un loc pentru protipendadă, lumea bună. După ce a fost preluată de comuniști a devenit, ca toate celelalte stațiuni, bunul comun al poporului și al clasei de mijloc (toată lumea era doar de mijloc pe vremea aia). Astăzi vin probabil doar cei cu tichete de vacanță (scenariul cel mai bun).
Boala trăitului într-o carte poștală
Ce poți să faci să crești turismul? Cum ar trebui să arate turistul ăla care să vină acolo și să cheltuie bani, astfel încât să poată trăi și locuitorii din ei?
La început am fost revoltată că acele clădiri vechi nu au fost reabilitate, deși cel puțin pentru băi exista un proiect acum ceva ani. Cum domnule, că ar putea face asta și asta și asta … După două ore de filozofare mi-am dat seama că din păcate vor trebui să moară. Atâta timp cât nu ai pentru cine să le renovezi, este evident că investiția nu are sens nici pentru primărie, nici pentru un eventual investitor.
Govora e o mică bijuterie pe moarte. Nici măcar nu pot da vina pe primarul (penelist), care își pune afișele electorale pe una dintre cele mai dărâmate și mai sărace case din sat. În care mai locuiesc oameni!
Cred că în toate localitățile din țară unde se întreține treaba cât de cât politicienii și-au atins maximul incompetenței. Unii sunt gospodari, dar chiar atâta pot. Sunt oameni în vârstă deja, care probabil au ieșit din țară mult prea puțin să vadă și alte lucruri, sunt prinși în cum se făcea turism în tinerețele lor și nu pot concepe cum tineretul din ziua de azi nu folosesc tichete de vacanță că majoritatea lucrează la privat, nu se duc ”cu familia” la stat degeaba undeva, vor să facă și să vadă lucruri, vor să ajungă repede acolo etc.
Și mai ales nu înțeleg că lucrurile acum sunt extrem de interconectate, că trebuie să lucrezi cu alte primării, consilii județene, locuri, locații, ca să faci propuneri complete turiștilor de petrecere a timpului liber. Nu este adevărat că nu ai avea ce face și cinci zile în zonă – dar că nimeni nu știe ce. Trebuie să pierzi două zile să cauți pe internet ce e de făcut și mă îndoiesc că multă lume e dispusă să facă asta.
La modul teoretic – există cică trasee de biciclete pe care le poți face. Practic – nu există nicăieri o hartă a lor. E pe sistemul traseul e unde vezi cu ochii și unde nu te calcă mașina. De hiking nici nu are rost să vorbim, că trebuie întâi să le explici conceptul.
Și peste toate astea: românul o să aibă turism în momentul în care o să înțeleagă că principala componentă a turismului sunt serviciile, nu neapărat locațiile. Curățenie. Igienă! Mâncare real bună, nu făcătură românească friptură din carne de secolul trecut cu cartofi prăjiți și pizza. Produsel locale reale, nu ca la o pensiune unde am stat eu la care pe booking spunea produse locale și pe masă erau cu eticheta de Lidl. Trebuie să îi învețe cineva că local nu înseamnă ”produs în România”. Aia e etichetă de mințit prostul, care în sine nu înseamnă decât că da, e produs în România din componente din șapte țări…
Servicii înseamnă un om care îți zâmbește fără să fie grețos sau insistent sau să îți dea întotdeauna senzația că nu i-ai lăsat bacșiș cât trebuie. Sau, și mai bine – care să refuze bacșișul!
Până atunci românul trăiește într-o carte poștală în care România e ”grădina maicii domnului” și se tot întreabă de ce nu vrea lumea rea să vină la noi. AR veni săraca, dar faci 3 ore 200 km ca să ajungi într-un loc unde nu ai nimic de făcut. Exact genul de turism pe care și-l dorește oricine.
În plus – grădină grădină, dar să o mai țesale cineva din când în când, zic.
Dar despre turismul românesc și în episodul următor. Govora e doar una din fețe.
