O călătorie în Austria cu mașina spre Alpii din Salzburg la mine începe întotdeauna cu Romantische Weg. Drumul acela romantic pe care se află atât mănăstirea Melk, cât și, ironic, fostul lagăr de concentrare KZ Mauthausen, despre care am mai scris aici https://aurisme.ro/calatorii/cand-orice-titlu-ti-se-pare-absurd/
După cum mă știți că sunt pioasă, printre obiectivele mele preferate din Europa se află mănăstirile.
Hai mă că am glumit – mănăstirile din Europa sunt complexe muzeale, nu locuri de mers de-a bușilea ca la noi. Ajung și la noi la final.
Mănăstirea Melk
Este în apropiere de Viena, dar cred că mai puțini români o vizitează, având în vedere că este în cealaltă direcție față de Parndorf. Este o mănăstire benedictină
Are aproape 1000 de ani de existență – nu în forma actuală, forma actuală datează de prin perioada barocă. Bineînțeles că, ca orice clădire austriacă, zici că a fost recepționată ieri și e doar un decor de film.
La noi probabil cea mai mare celebritate i-a adus-o faptul că este menționată în cartea lui Umberto Eco ”Numele Trandafirului”, care și-a numit unul din protagoniști Adso din Melk, cel care și-a început călugăria la Melk. Bine, numărul românilor care au citit Numele Trandafirului este probabil comparabil cu cel al celor care au trecut de Viena, nefiind șoferi de TIR sau în deplasare cu munca.
Și ca să demontăm niște mituri – filmul și serialul după carte NU au fost filmate în Melk. Filmul din 1986 a fost filmat la o abație din Germania, Eberbach, iar serialul de la BBC în Italia.
Melk a avut o istorie furtunoasă, fiind de câteva ori pe marginea desființării. A reușit să supraviețuiască și să își dezvolte pe mai departe și școala în care astăzi învață 900 de copii. Dacă mă lăsau să mai fac și eu o dată liceul mă înscriam pe loc, că am văzut că unele ore se țin în parc. Oricum este un loc extraordinar să înveți.
Ultima renovare, după 1990, a fost finanțată prin vânzarea unor bunuri imobile ale abației. Asta nu veți vedea la noi unde tot timpul BOR stă cu mâna întinsă la stat.
Biblioteca de la Melk este și ea faimoasă, datorită manuscriselor medievale pe care le conține (nu toate la vedere), dar și a frescelor de pe tavan. Nu o vedeți atât de multe poze pe internet pentru că nu ai voie să faci poze înauntru. Obicei fără sens care văd că încă se perpetuează în unele locuri. Nu știu de ce – poate le e frică să nu îți faci și tu acasă ceva asemănător.
Are peste 16 000 de volume doar în partea care se vede. Ce nu se știe este că scara (aia bună de instagram) dintre bibliotecă și biserică duce la alte 12 camere, nedeschise publicului, care conțin alte 84 000 de volume.
Și biserica este impresionantă, la fel nu ai voie cu poze. Are o înălțime de 65 de metri. Barocul are un stil care îți dă impresia că deasupra ta se prăbușește fie raiul, fie iadul pavat cu bunele intenții. Distractive mi s-au părut cele două sarcofage cu niște sfinți (de pe vremea când sfinții se făceau cadou ca sticlele de vin bun azi), care stau într-o poziție confortabilă: într-un cot.
Ce mai e de văzut? Are un muzeu cu obiecte bisericești care transpune într-o poveste istoria mănăstirii. Din păcate toate plăcuțele sunt doar în limba germană, dar muzeul e foarte frumos și modern aranjat (cu inserții de artă contemporană). Printre altele puteți vedea un altar portabil (sic) și un coșgiuc re-utilizabil, eco. Se pare că trendul nu a prins, fiind folosit doar câteva luni.
Mănăstirea are și un parc în stil englezesc (adică cu intervenții mai puține asupra naturii), dotat cu un chișc baroc transformat în cafenea. Nu ratați în partea dinspre restaurant mica grădină botanică – este impresionant cum pe o suprafață cât un apartament mai mare oamenii ăia au reușit să înghesuie atâtea specii de flori. Am și nimerit acum în perioada bună când toate erau înflorite. Grădina a fost redesenată după niște planuri din secolul nouă (9!). Mă întreb ce exista pe teritoriul României atunci …
Niciunui obiectiv turistic decent nu îi lipsește un restaurant. Nu am mâncat acolo, dar la prânz era plin, ceea ce mă face să cred că mâncarea nu era rea. Merită doar și pentru priveliște.
Am găsit detalii despre mănăstire pe nu mai puțin de zece siteuri oficiale: ale mănăstirii, ale Austriei, ale regiunii, etc etc. Are cam 550 000 de vizitatori pe an) – pentru comparație la noi Peleșul, cel mai vizitat obiectiv după Bran, are vreo 350 000 în anii buni). La un preț mediu să zicem de 10 euro (e 13 euro full price, dar mai au și reduceri) ajungem la 3,5 milioane de euro câștigați doar din intrări. Not bad.
Mănăstirea Admont
Admont (de la Ad-montes, la poalele munților) a fost fondată pe la 1074 și este și ea o mănăstire benedictină.
Promovată peste tot ca având ”cea mai mare bibliotecă mînăstirească din lume”, cu o lungime de 70 de metri și conținând 70 000 din cele aproape 200 000 de volume aflate acolo. Din punctul meu nu doar cea mai mare, dar probabil și cea mai frumoasă, fiind și total deosebită prin stilul baroc-roccoco pe alb. Conține mai multe opere de artă în aceeași sală imensă, de la biblioteca de lemn la frescele de pe tavan și la sculpturi.
Culmea este că cele patru figuri centrale intitulate ”Ultimele patru lucruri” (”Moartea”, ”Învierea”, ”Paradisul” și ”Iadul”) au fost create înainte să fie ridicată biblioteca și adăugate ulterior. Deși statuile par din bronz, ele au fost realizate din lemn de tei și doar acoperite cu bronz.
Miraculos – biblioteca a supraviețuit unui incendiu care a nimicit aproape întreaga mănăstire pe la 1865.
În afară de bibliotecă mai puteți vizita biserica neo-gotică (merită să intrați, nu o ocoliți).
Găsiți în muzeul de științele naturii aflat în complex și cea mai mare colecție de muște din lume, alături de alte 250 000 de specimene de insecte, dovadă că oamenii se plictiseau grav acum 200 de ani. În același muzeu mai găsiți și alte exponate împăiate jumulite, ceea ce m-a făcut să meditez la rolul și scopul acestor muzee în general în ziua de azi, a digitalizării, când poți crea 3D orice animal. După părerea mea sunt destul de creepy și outdated, motiv pentru care nici nu era nimeni acolo.
Mănăstirea mai adăpostește și două colecții destul de bunicele de artă istorică majoritar eclesiastică și … artă contemporană. Că așa e în țările civilizate – arta contemporană se întâmplă și prin locații bisericești și nu urlă nimeni din cauza asta, ba din contră era destul de multă lume.
Muzeul de artă contemporană are vreo 24 de ani și își îmbogățește în permanență colecția cu lucrări ale artiștilor din regiune sau lucrări comandate special pentru mănăstire sub colecția ”Made for Admont”. Este complet digitalizat cu tot ce trebuie și cu tot ce nu avem noi în toate muzeele din țară la un loc.
Colecția specială conține cu precădere fotografii din mai multe colecții. Interesantă cea cu portretele alb/negru ale călugărilor de la Admont (astăzi sunt 27 de călugări), dar și seria cu călugării în diverse ipostaze neobișnuite.
Foarte mult mi-a plăcut partea din expoziție numită Beyond Seeing. În ea sunt fotografii ale unor călugări și angajați ai mănăstirii care țin în fața ochilor o plăcuță pe care scrie ”Copyright by Fabio Zolly” (Zolly e artistul). Conceptul este dezvăluit doar atunci când o persoană nevăzătoare care poate citi Braille de pe panourile explicative colaborează cu o persoană cu văz. Mi s-a părut o idee mindblowing.
Și apropos de digitalizare – într-o cameră au o instalație care îți spune povestea Admontului, din păcate în germană. Și așa tot am stat hipnotizată vreo cinci minute.
La Admont vin cam 80 000 de turiști pe an, probabil pentru că nu e chiar în drumul turistului de rând. Faci cam două ore de la Salzburg sau Viena până acolo.
Aveți parcare gratuită în spatele mănăstirii, mare, restaurant în curtea din față și o mică grădină în spate. Mănăstirea are și o școală la care învață 600 de elevi, așa că dacă prindeți ora de terminare a cursurilor se lasă puțin cu gălăgie.
Și ceva despre ”capela sixtină a României” aka Voroneț
Probabil că dacă nu am fi fuduli aiurea din cale afară am reuși să facem și noi ceva cu mănăstirile noastre. Nu sunt atât de impresionante în dimensiuni ca cele vestice, dar sunt frumoase și clar deosebite față de … multă parte din Europa să zic.
Am intrat de curiozitate pe siteul Voronețului (da, are unul! E un început bun pentru secolul 21!).
Grafică de anul 1996 și niște poze creepy de mi-a venit pe loc să le trimit eu unele, că eu par Anna Leibovitz pe lângă ce e acolo.
Un text luuung despre nu știu ce sfinți de care nu mă interesează nici măcar ca român, dacă aș fi străin nici atât. Nu știm sau nu vrem să știm că dacă vrem să atragem turiști trebuie să schimbăm discursul dintr-unul axat pe religie și din astea pe unul turistic. Povești, asta vrea turistul.
La fața locului – o parcare mică, amenajată relativ, un wc curat (dar nici nu era nimeni când am fost eu acolo ultima oară). Tarabe multe și cu marfă proastă, nici vorbă de povești și digitalizare. Restaurant poate în sat, că noi la mănăstiri trebuie să facem doar mătănii.
S-ar putea face multe lucruri, dar nouă ne place să rămânem la stadiul de turism paleolitic – vii și vezi tu ce vezi la fața locului. De aia și avem turiști grămadă ….oricum nu e ca și când ar ști cineva câți sunt la Voroneț că nu îi contabilizează nimeni.
În încheiere
Las aici citatul de pe siteul Admontului:
”Our benedictine monastery was founded 1074 – old history but young, catholic and modern spirit is living behind our walls.
We want to search for God with his message and the person Jesus Christ as well as the mindset of St. Benedict. This is our fundament with which we want to be here for people in the church, in our social projects, in the education, in the culture and in the economy.
Going the path of life with God, you can expect the unexpected in your life.”
Pentru detalii mai ales legate de program de vizitare, dar și alte detalii
https://www.stiftadmont.at/en/
și, dacă vreți să râdeți: https://www.manastireavoronet.ro/en/prezentare-generala-manastirea-voronet/
Mai multe poze aici:
Și Admont
